Ridicari si Tractari Auto
Incepand cu luna august 2017, angajati ai RAT Craiova, actionand in echipe mixte cu politistii locali, vin in sprijinul cetatenilor municipiului oferindu-le acestora posibilitatea accesarii serviciului de ridicari auto.
Serviciul se desfasoara pe raza Municipiului Craiova, cu doua autospeciale din dotarea RAT Craiova.
Printre beneficiile acestui serviciu pentru cetateni si pentru municipalitate putem enumera:
- accesarea serviciului in scopul eliberarii trotuarelor de autovehiculele parcate ilegal si redarii acestora traficului pietonal;
- accesarea serviciului in vederea eliberarii de autovehicule parcate ilegal, a gangurilor, cailor de acces catre proprietatile particulare;
- accesarea acestui serviciu de catre operatorii retelelor de infrastructura, electricitate, gaz, apa, canal, telefonie, etc., acolo unde autovehiculele parcate ilegal impiedica efectuarea lucrarilor de interventie la diverse canale, cutii, centrale, cabine tehnice.
Echipele serviciului de ridicari auto, vor actiona si in cazurile in care:
- autovehiculele parcate impiedica activitatile de deszapezire si curatire a strazilor si cailor de trecere;
- autovehiculele sunt parcate pe trecerile de pietoni, in alveolele destinate transportului public in comun, in intersectiile aglomerate, in dreptul usilor si portilor de aprovizionare cu materiale si marfuri ale magazinelor si depozitelor, etc.;
- autovehiculele parcate ilegal ingreuneaza sau blocheaza traficul rutier;
- sunt necesare interventii de urgenta: incendii, avarii, inundatii, etc.;
- sunt produse accidente rutiere si este necesara eliberarea de urgenta a partii carosabile;
- alte operatiuni urgente si necesare impuse de administratia locala.
Serviciul de ridicari auto contribuie la o dezvoltare a managementului de trafic, in orasul nostru, asigurand o imbunatatire a mobilitatii urbane in scopul cresterii calitatii vietii cetatenilor municipiului.
Cum decurge procedura de ridicare?
La operatiunea de ridicare a masinilor participa o echipa mixta, formata din trei angajati ai RAT Craiova, care se ocupa efectiv de operatiunea de ridicarea a autovehiculelor, precum si doi politisti locali, cei care constata parcarea neregulamentara. Actiunea de ridicare, transport si depozitare se realizeaza de catre RAT Craiova si se desfasoara numai la solicitarea reprezentantilor Politiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier sau ai Politiei Locale a Municipiului Craiova – Serviciul Circulatie. Efectiv, politistii locali constata contraventia si emit dispozitia de ridicare, cu numarul de inmatriculare al masinii, pe care echipa de ridicari a RAT Craiova o pune apoi in aplicare.
Tarife de ridicare, transport si depozitare pentru autovehiculele stationate neregulamentar in RON cu 19% TVA
Serviciu |
Tarif |
Ridicare |
150,00 RON |
Ridicare, transport si depozitare |
300,00 RON |
Depozitare
Observatie: Tariful de depozitare se calculeaza pe intervale de 24 de ore, incepand cu momentul depozitarii, nefractionat.
|
10,00 RON |
Program de lucru
Serviciul Ridicari si Tractari Auto este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana.